Inca o data despre compromisuri

Principiul fundamental al marxismului e ca tot ce tine de tactica trebuie privit in context si ca, desi principiile fundamentale si strategia fundamentala raman aceleasi si acum ca si in vremea lui Marx, Lenin, Stalin, Mao, lucrurile care tin de detalii, de tactica pe termen scurt, variaza de la tara la tara si de la perioada la perioada. In marxism exista si lucruri batute in cuie, de exemplu necesitatea nationalizarii integrale a mijloacelor de productie, de regula prin CONFISCARE (ca se pot da despagubiri micilor patroni e altceva), necesitatea apropierii veniturilor directorilor de cele ale muncitorilor, necesitatea apropierii muncii fizice de munca intelectuala si a satului de oras, necesitatea dictaturii proletariatului ca forma OBLIGATORIE de trecere de la capitalism la comunism, necesitatea laicismului, a separarii stricte a religiei de stat, a sustinerii stiintei, a unirii internationale a muncitorilor. Toate acestea sunt lucruri batute in cuie fiindca sunt confirmate atat de logica cat si de practica, sunt confirmate atat pe hartie cat si in realitatea istorica concreta. Dar exista si alte lucruri care variaza de la caz la caz, de la tara la tara, de la epoca la epoca. Sa dam cateva exemple in acest sens:

 

1. Chestiunea dusmanului fatis si a dusmanului ascuns. Se spune deseori ca pentru comunisti dusmanul ascuns e mult mai periculos decat cel fatis. Lucrul acesta nu tine numai de marxism ci si de intelepciunea populara, e recunoscut in unanimitate de oamenii inteligenti, indiferent ca sunt marxisti sau nu. Dar acest lucru trebui privit in functie de un alt principiu de baza al strategiei, si anume APROPIEREA dusmanului de tine. Daca dusmanul fatis se afla in exterior, sa zicem in afara partidului comunist, iar dusmanul ascuns se afla inauntru atunci este evident ca dusmanul ascuns ESTE intr-adevar mult mai periculos decat cel fatis. „Oameni care agita steagul rosu ca sa combata steagul rosu”, asa erau denumiti dusmanii ascunsi pe timpul Marii Revolutii Culturale Chineze (1966-1968), care a fost punctul culminant al comunismului mondial din toata istoria sa. Dar daca dusmanul fatis se afla in interior, a patruns in interior, in timp ce dusmanul ascuns se afla in afara? Atunci lucrurile se schimba in mod radical si dusmanul ascuns se transforma intr-un dusman SECUNDAR, ba chiar intr-un posibil aliat. Asa a fost cazul Uniunii Sovietice in timp celui de-al doilea razboi mondial. Dusmanul nazist patrunsese adanc pe teritoriul Uniunii Sovietice in timp ce vechii dusmani ascunsi ai socialismului, social-democratii, de pilda social-democratii englezi, erau departe, erau la distanta sigura de granitele URSS. In acel moment lupta cu dusmanul ascuns insemna lupta cu dezertorii, cu tradatorii vlasovisti, cu semanatorii de panica, adica lupta cu dusmanii ascunsi RAMASI pe teritoriul URSS, in timp ce social-democratii englezi, aflati la distanta „sigura” de granitele URSS, devenisera indiscutabil dusmani secundari ba chiar ALIATI ai primului stat muncitoresc din Istorie care lupta cu disperare pentru supravietuirea sa.

Dusmanul ascuns poate fi deci un dusman mai putin rau atunci cand el se afla mai departe de tine decat dusmanul fatis. Dar nu numai atunci, ci si cand acest dusman ascuns este unul care iti ofera MAI MULT, mai multe concesii, decat un dusman fatis. Sa luam cazul negrilor din Statele Unite si din Africa de Sud. Pentru negrii de acolo sistemul capitalist democratico-liberal este un pas INAINTE fata de vechiul sistem al discrimarii rasiale din Sudul SUA si de pe timpul Apartheidului sud-african. Rasismul alb din SUA de pe vremea segregatiei si din Africa de Sud de pe vremea Apartheidului reprezentau un rasism pe fata. Puterea albilor se mentine si acum in SUA si Africa de Sud dar ea este o putere ECONOMICA, adica tocmai puterea care conteaza cel mai mult. Puterea economica e in continuare la albi- din 400 de miliardari americani doar unul este de culoare. Numai ca negrii americani beneficiaza acum de drepturi politice cum este dreptul de vot, dreptul de a vota si de a fi ales. Chiar daca chestiunea economica este una fundamentala pentru un marxist, totusi chestiunea drepturilor politice este si ea una extrem de importanta, niste negri saraci cu drept de vot sunt, orice s-ar zice, o forta mult mai puternica decat niste negri saraci fara drept de vot. Iata de ce suntem indreptatiti sa spunem ca sfarsitul segregatiei si a legilor Jim Crow in SUA din anii 1960 ca si sfarsitul Apartheidului din Africa de Sud reprezinta pasi INAINTE pentru negrii oprimati de acolo, si suntem indreptatiti sa spunem ca pentru aceste tari rasismul economic ascuns e un dusman MAI PUTIN periculos decat rasismul fatis de pe timpuri. Pentru ca e un dusman ascuns dar unul MAI PUTIN REPRESIV. Ce s-ar fi intamplat insa daca in aceste tari legile Jim Crow si respectiv Apartheidul s-ar fi sfarsit numai pe hartie iar drepturile politice pentru negri ar fi ramas doar un vis frumos? In ACEST caz rasismul fatis ar fi fost intr-adevar un dusman mai putin periculos decat rasismul ascuns.

 

2. Chestiunea „raului mai mic”. Este fundamental pentru marxisti sa inteleaga ca raul mai mic si raul mai mare sunt probleme care prives IN PRIMUL RAND O TARA DATA, si abia apoi situatia mondiala, situatia la nivel global. De ce? Pentru ca revolutiile, s-a demonstrat pana acum de N si N ori, se fac la nivel NATIONAL, probabilitatea unor revolutii simultane la nivel global este una mult prea mica pentru a fi luata in serios. Daca ar fi fost posibil si fezabil sa faci revolutii la nivel global, simultan in mai multe tari, atunci da, problema raului principal ar fi fost foarte simpla: raul principal este dusmanul cel mai periculos la nivel mondial. Dar fiindca revolutiile se fac la nivel national, si asta deosebirilor uriase intre conditiile fiecarei tari nu doar intre tarile bogate si tarile sarace, dar si intre tarile bogate intre ele si intre tarile sarace intre ele, din acest motiv tactica LOCALA este MAI IMPORTANTA pentru marxisti decat cea globala, problema dusmanului cel mai periculos la nivel national este mai importanta pentru marxisti decat problema dusmanului cel mai periculos la nivel global. Din acest motiv Lenin s-a concentrat pe lupta cu burghezia imperialista RUSA in primul razboi mondial, in timp ce mensevicii lui Plehanov se concentrau pe lupta cu burghezia imperialista germana. Si cine a avut dreptate dintre Lenin si Plehanov? Bineinteles ca LENIN a avut dreptate, intrucat burghezia imperialista RUSA era mai APROAPE- aproape in sens negativ, bineinteles- de muncitorii rusi decat burghezia imperialista germana. Dovada cea mai buna e ca Lenin, concentrandu-se pe dusmanul DINAUNTRU, a REUSIT sa conduca o revolutie proletara victorioasa in timp ce Plehanov nu a reusit nimic de acest gen, nici macar nu s-a apropiat de ce a realizat Lenin. Este si motivul pentru care Mao Zedong, in perioada 1937-1945, s-a cocentrat pe lupta cu imperialismul JAPONEZ cu toate ca imperialismul anglo-american era, la nivel global, mai puternic decat imperialismul american. Insa China era amenintata in primul rand de imperialismul JAPONEZ prin urmare alianta cu imperialismul anglo-american contra celui japonez a fost un compromis CORECT din punctul de vedere al Chinei, al muncitorilor si taranilor chinezi. Ce s-ar fi intamplat daca Mao, dintr-un globalism PROST-INTELES, s-ar fi aliat invers, cu japonezii contra englezilor si americanilor? Poate ca ar fi reusit sa-i goneasca pe englezi si americani din restul Asiei dar ar fi ADANCIT robia poporului chinez in loc sa o usureze.

Lupta in principal cu dusmanul DE ACASA este deci regula de baza pentru orice comunist care vrea sa faca o revolutie la el acasa.

A existat insa si o situatie in care NU dusmanul de acasa a fost dusmanul principal si tactica globalista era de preferat celei nationale. Si anume in perioada razboiului sovieto-german, cand Anglia si America ajutau URSS impotriva Germaniei Naziste. Muncitorii englezi si americani erau asupriti in primul rand de capitalistii englezi si americani, deci imperialismul german hitlerist ar fi fost in mod normal dusmanul secundar pentru ei. Dar aceste imperialism hitlerist ataca singura baza a socialismului mondial, anume Uniunea Sovietica. Mai existau, ce-i drept, niste regiuni eliberate de comunisti in China, dar Uniunea Sovietica era singura baza importanta a comunismului mondial or imperialistii englezi si francezi ajutau aceasta baza, bineinteles intr-un mod total fatarnic, dar o ajutau. Acesta a fost un caz cand factorul mondial devenea mai important in tactica pe termen scurt decat cel national, dar cazuri ca acesta sunt mai degraba EXCEPTIA in istoria comunismului mondial decat regula. In prezent NU mai exista baze ale comunismului mondial. Cuba, Vietnamul si Coreea de Nord sunt semisocialiste, China este de mult timp capitalista suta la suta, in vreme ce regimurile „stangiste” din America Latina precum al lui Maduro din Venezuela sau al lui Morales din Bolivia, sunt de fapt regimuri burgheze de tip antiimperialist, ele s-au aratat interesate doar de revolutia antiimperialista, de lupta cu capitalul strain, dar nu si de revolutia socialista, care presupune exproprierea TUTUROR capitalistilor, inclusiv a celor autohtoni.

Factorul mondial devine din nou predominant in cazurile cand disproportia intre dusmanul extern si cel intern e foarte mare. Decalajul la nivel militar intre spanioli si azteci era la nivel de milenii. Prin urmare tlaxcalanii si tarascanii, triburi mexicane care l-au sprijinit pe Cortes impotriva aztecilor, au procedat gresit deoarece decalajul militar intre spanioli si toate triburile din Mexic, fara exceptie, era atat de mare incat tlaxcalanii si tarascanii, indata dupa ce au scapat de jugul aztec, au intrat in cel spaniol, de mii de ori mai brutal, si au intrat fiindca au fost lipsiti de posibilitatea de a opune noilor dusmani o rezistenta cat de cat eficienta. Daca extraterestri aflati cu milenii inaintea noastra ca tehnologie militara ar ataca SUA atunci DA, ar fi admisibil pentru comunistii din tarile ocupate de americani sa se alieze cu imperialismul american, ba chiar cu TOATE imperialismele de pe planeta pentru ca un decalaj militar de milenii ar face toate popoarele de pe Pamant sa intre intr-o robie mai rea decat cea actuala, si asta IMEDIAT dupa caderea tarilor mai puternice in aceasta robie. Dar cazuri din acestea NU exista in lumea de azi, diferenta de pilda intre imperialismul rus si cel american e atat de mica- ambele sunt superputeri nucleare, ambele au burghezii nationale extrem de puternice- incat comunistii din tari asuprite de imperialismul rus precum Cecenia, Abhazia, Uzbekistan, sunt INDREPTATITI sa se concentreze pe lupta cu imperialismul rus cu toate ca la nivel global imperialismul american e inca mai puternic. O data scapati de jugul miliardarilor rusi cecenii, abhazii, uzbezii etc s-ar putea gasi in situatia de a fi atacati de americani. Dar vietnamezii au invins patru superputeri intr-un singur secole, pe americani in 1973, pe chinezi in 1979, pe japonezi in 1945, pe francezi in 1954 iar afghanii au stiut sa lupte cu imperialistii americani din 2001 la fel de bine- si de eficient- precum au stiut sa lupte cu superputerea sovietica in anii 1980. Cand puterile imperialiste sunt apropiate ca forta iar spiritul combativ al poporului si comunistilor e mare atunci DA, nu ai de ce sa te temi ca o data scapat de rusi vei da de americani sau invers.

Prin urmare- regula generala- factorul NATIONAL este mai important decat cel global in tactica comunistilor iar lupta cu dusmanul din interior este PRIORITARA fata de lupta cu dusmanul din exterior, EXCEPTAND cazurile cand exista o baza importanta a comunismului mondial si dusmanul din interior ajuta acea baza, sau cazurile cand decalajul militar si tehnologic intre dusmanul din afara si cel din interior e atat de mare ca o data scapat de dusmanul din interior stii SIGUR ca vei fi inrobit de cel din exterior, si inca intr-o robie mult mai grea ca pana atunci.

 

3. Problema luptei pe doua fronturi versus a aliantei cu dusmanul secundar impotriva celui principal. Problema aceasta e legata strans de a doua. O data ce ai stabilit ca dusmanul din interior e mai periculos decat cel din afara, chiar daca cel din afara e intrucatva mai puternic, o data ce ai stabilit asta mai trebuie sa faci ceva- sa te decizi pana unde trebuie sa mergi pe concentrarea pe dusmanul principal. Sunt doua feluri in care poti lupta cu dusmanul principal: concentrandu-te pe lupta cu dusmanul principal fara a te alia cu dusmanul secundar si respectiv luptand cu dusmanul principal in alianta cu dusmanul secundar. Problema pana unde poti merge e legata, bineinteles, de forta ta proprie, precum si de nevoia de a te intari, fiindca un partid comunist slab are mai mare nevoie de lupta ideologica decat unul puternic. Te lasa situatia sa lupti cu dusmanul principal IN PARALEL cu dusmanul secundar, te lasa situatia concreta sa lupti, sa zicem, 70% cu dusmanul principal si 30% cu dusmanul secundar, sau 80% cu dusmanul principal si 20% cu dusmanul secundar, etc? Daca da, atunci poti si chiar TREBUIE sa lupti pe doua fronturi, 70-80% cu dusmanul principal si 20-30% cu cel secundar.

Un partid comunist trebuie sa cunoasca neaparat doua planuri de munca si de lupta- planul clasei muncitoare din propria tara si planul constructiei de partid, iar cele doua, desi se suprapun in multe privinte, nu se suprapun chiar in totalitate. In Romania, de exemplu, capitalistii chinezi nu prezinta o problema serioasa, sunt a doua burghezie a lumii ca numar de miliardar, deci ca forta financiara, dar pe la noi nu prea investesc. Pentru muncitorii romani capitalistii chinezi NU prezinta deci o problema majora, muncitorii romani sunt exploatati la sange de capitalisti occidentali, rusi si indieni dar NU si de capitalisti chinezi. Dar pentru constructia de partid capitalismul chinez ESTE o problema majora, fiindca miscarea comunista romaneasca a fost dominata IN TOTALITATE de grupari declarat pro-chineze, precum PAS si NPCR, grupari care nu ezista sa califice capitalismul crunt din China drept „socialism”. Daca vrem sa aparam cu adevarat clasa muncitoare din Romania trebuie sa luptam deci pe DOUA fronturi, atat cu burghezia occidentalo-indiano-rusa care asupreste pe muncitorii romani, cat si cu burghezia chineza care ZAPACESTE, cu sprijinul unor lideri oportunisti, pe o gramada de comunisti romani. Si nu se poate spune ca trebuie sa amanam constructia de partid de dragul luptei exclusive cu imperialismul occidental de exemplu. Constructia de partid este EXTREM de importanta pentru clasa muncitoare din Romania, mai ales ca timp de 21 de ani de la moartea lui Virgil Zbaganu oportunistii pro-dengisti domina COMPLET sau aproape complet miscarea. Daca lasam steagul jos acum ne va fi infinit mai greu sa recuperam pe viitor. NU ESTE PERMIS SA TE JOCI CU TIMPUL, nu este permis sa sacrifici viitorul de dragul prezentului deci pentru miscarea comunista romaneasca in curs de inchegare este vital sa luptam pe DOUA fronturi- cu burghezia non-chineza pe frontul clasei muncitoare de la noi din tara si cu burghezia chineza ascunsa dupa steagul rosu pe frontul constructiei de partid.

Uniunea Sovietica in al doilea razboi mondial prezenta un caz cu totul opus fiindca acolo planul clasei muncitoare si cel al partidului comunist se confundau in totalitate. Uniunea Sovietica din 1941-1945 era baza comunismului mondial si inca una foarte aproape prin 1941-1942 si chiar pana in vara lui 1943 de o infrangere totala. Planul constructiei de partid si cel al clasei muncitoare sovietice erau atat de ingemanate si atat de amenintate ca pentru Stalin a fost SCUZABIL sa puna in surdina critica de exemplu a colonialismului britanic. Daca ar fi disparut Uniunea Sovietica in acele zile disperate din 1941-1942-1943 atunci ar fi disparut nu numai libertatea poporului sovietic ci si partidul comunist sovietic la modul cel mai propriu, ar fi disparut in plus si baza socialismului mondial. Prin urmare il putem intelege pe Stalin ca nu a condamnat deschis unele atrocitati anglo-americane cum ar fi Foametea din Bengal din 1943, soldata cu circa 3 milioane de morti. Ar fi castigat muncitorii si taranii indieni cu adevarat ceva daca Stalin l-ar fi condamnat pe Churchill pentru acel genocid infiorator iar Churchill si-ar fi retras sprijinul pentru URSS si URSS s-ar fi prabusit sub asaltul nazistilor? Credem deci ca abtinerea lui Stalin de la condamnarea englezilor pentru Foametea din Bengal a fost ceva scuzabil, pentru ca Stalin se afla intr-o situatie diferita de situatia noastra, care suntem siliti sa luptam si cu burghezia occidentala sau rusa pe frontul clasei muncitoare romane, si cu burghezia chineza pe frontul constructiei de partid. Noi trebuie neaparat sa CRESTEM acum in timp ce Stalin trebuia neaparat sa pastreze ceea ce avea deja si era deosebit de valoros pentru lumea intrega, pentru muncitorii din toate tarile.

Prin urmare- lupta cu dusmanul principal FARA alianta cu dusmanul secundar, cel putin fara alianta fatisa, doar cu acorduri tehnice, de genul finantarii lui Lenin de catre germani in 1917, ca regula GENERALA si lupta cu dusmanul principal in alianta TEMPORARA cu dusmanul secundar doar in cazuri CU TOTUL SPECIALE, doar cu titlu de exceptie, si nu in orice conditii, cu pastrarea neaparat a INDEPENDENTEI politico-ideologice a partidului comunist. Daca Stalin in timp cr se abtinea sa-l condamne pe Churchill pentru Foametea din Bengal l-ar fi primit si in Internationala Comunista, atunci ar fi fost un compromis care nici pentru salvarea Uniunii Sovietice nu ar fi fost de dorit.

 

 

Florin Radu, 30 septembrie 2013

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s