Sa nu uitam rascoalele de pana in 1907!

Rascoala din 1907, de la care se vor implini la inceputul acestei luni 108 ani, a fost cea mai mare dintre rascoalele taranesti care au zguduit Romania burghezo-mosiereasca. Istoricii burghezi facuti la apelul de noapte (pardon, spaga de noapte) au tot interesul fie sa o treaca sub tacere fie sa o improaste cu noroi, din categoria a doua remarcandu-se ilustrul necunoscut (necunoscut ca istoric real) pe nume Alex Mihai Stoenescu. Noi insa am facut in ultimii ani si vom face si in continuare tot posibilul sa o popularizam pe scara cat mai larga si putem spune ca in parte si datorita acestor eforturi din ce in ce mai multi oameni au ajuns sa redescopere adevarul despre aceasta gigantica ridicare a taranimii, unul din acele momente din istoria noastra cand poporul roman oprimat si exploatat s-a ridicat de la un capat la altul al tarii.

 

Aici dorim sa aratam ca episodul 1907 nu a fost singurul de acest fel si, deci, nici ceva izolat. Episodul 1907 nu a fost decat culminarea unui LUNG SIR de lupte ale maselor taranesti oprimate de dublul jug mosieresc si arendasesc, un sir de-a dreptul impresionant care arata limpede ce potential urias de lupta pentru Dreptate ascundea acest popor asa-zis „adormit” (aluzia la cei care neaga acest potential in ziua de azi e evidenta).

 

In Tarile Romane feudalismul era inca puternic in secolul 19. Desi Constantin Mavrocordat desfiintase iobagia propriu-zisa in secolul 18, iobagia era inca o realitate incontestabila in momentul Unirii Principatelor din 1859, Regulamentele Organice impuse de ocupantul imperial tarist in 1830 agravand situatia la maximum. Taranii in secolul 19 erau teoretic liberi insa, neprimind pamant, erau in continuare siliti sa munceasca pe pamantul boierilor, in calitate de semi-iobagi, asemanatori peonilor din America Latina contemporana. In aceasta calitate ei erau obligati sa munceasca pe mosia boierilor 12 zile pe an, putin la prima vedere, insa in realitate mai mult, deoarece munca pe o zi era definita in asa fel incat nimeni nu o putea termina intr-o zi.

Invazia rusa din 1828 a fost un episod trist in istoria taranimii romane, asta nu din cauza soldatului rus de rand, care era si el un biet taran luat cu forta in armata, ci din cauza ofiterilor nobili, care nu asigurau soldatilor nimic, obligandu-i sa recurga la jafuri ca sa nu moara de foame. Invazia rusa din 1828, scrie Marx in „Insemnari despre romani”, „a transformat taranii in animale de munca pentru a trage tunurile si carele de razboi”. In fata acestor rechizitii scandaloase si inaspririi obligatiilor catre boieri prin Regulamentele Organice (cele 12 zile de claca deveneau 56 in Tara Romaneasca si 84 pana la 120 in Moldova), taranimea s-a ridicat la lupta. Represiunea a fost crunta. „In Tara Romaneasca- scrie Marx-, taranii au protestat impotriva Regulamentului: soldatii rusi, trimisi in sate, au dovedit cu focuri de arma blandetea Regulamentului. In Moldova, nemultumirea a luat un caracter de rascoala taraneasca: reprimare a fost mai crunta; sangele inunda brazdele de care era inlantuit taranul”.

 

Aceasta pana la Unirea din 1859.

 

Cuza a gasit deci o tara aflata inca cu un picior in Evul Mediu. Abuzurile boierilor si ale imperialismului tarist anulasera toate reformele lui Mavrocordat din secolul anterior si lasasera taranimea romana mai legata de boieri ca niciodata. Rezistenta boierilor era si pe vremea lui Cuza atat de mare incat unul din ei, Constantin Sutzu, a mers pana acolo cu insolenta de stapan de robi ca a cerut… interventia trupelor otomane contra improprietaririi taranilor cerute de Cuza. Desi Cuza nu era omul care sa cedeze santajului, mergand cu combativitatea pana la suprimarea capului boierimii conservatoare, Barbu Catargiu (nu trebuie sa ne mai rusineze faptul ca noi sustinem asasinarea acelui balaur reactionar, a venit vremea sa ne mandrim cu ea!), totusi, datorita limitarilor de clasa ale lui Cuza insusi, el a socotit imposibil sa conduca tara fara a face acestor boieri concesii din cele mai mari. In ce sens? In primul rand in acela ca improprietarirea taranilor se facea CU DESPAGUBIREA BOIERILOR de catre tarani, cu alte cuvinte cei care munceau pamantul plateau pentru ceva ce DINTOTDEAUNA li se cuvenise de drept. E ca si cand un hot mi-ar fi furat tot din casa si politia m-ar obliga pe mine sa platesc valoarea lucrurilor furate in schimbul inapoierii lor! De necrezut si scandalos pentru un om integru dar totusi adevarat! Taranii trebuiau sa plateasca in Muntenia 133 de lei, 100 de lei si 71 de lei in functie de categoria de improprietarire, fiindca cei cu mai multe vite primeau mai mult, iar in Moldova trebuiau sa plateasca 97, 73 si respectiv 51 de lei. Apare deci evident faptul ca, in ciuda popularitatii extraordinare de care s-a bucurat Cuza printre tarani prin acea improprietarire din 1864, ea deschidea larg drumul catre o intoarcere in forta a puterii boierilor si catre rascoalele de mai tarziu, din care cea din 1907 a fost doar apogeul. Calea catre situatia de la inceputul secolului 20, in care 4000 de mari mosieri stapaneau mai mult pamant decat un milion si ceva de tarani, era larg deschisa. Fenomenul arendarii mosiilor catre intermediari a agravat situatia taranimii, plasand-o sub un dublu jug, atat boieresc cat si arendasesc.

 

Prima ridicare in masa a taranimii contra acestor nedrepte randuieli a avut loc in 1888. Pe 20 martie se rascoala taranii din Sud, din Urziceni, judetul Ialomita. Cu iuteala fulgerului ea se extinde in judetele invecinate, in Ilfov, Prahova, Dambovita si Vlasca, pentru ca in aprilie sa fie cuprinse si judetele Buzau, Ramnicu-Sarat, Braila, Muscel, Teleorman, de unde se va intinde atat spre Oltenia, spre Olt si Dolj, cat si spre Moldova, spre Putna, Tecuci, Iasi, Covurlui si Suceava si chiar, in mai, in Vaslui, Roman si Botosani. A fost deci o prima rascoala LA SCARA NATIONALA; chiar daca nu a cuprins atatea judete si localitati ca rascoala din 1907, ea a anticipat-o stralucit din acest punct de vedere.

 

Ca si in 1907 si in 1888 au fost atacate conacele boierilor si arendasilor si, tot ca in 1907, s-a incercat (si chiar reusit, pe alocuri) patrunderea in orase. Desi au fost atacati cu violenta de fortele de represiune acei tarani care au reusit sa patrunda in Bucuresti, Galati si Botosani, au manifestat pasnic in sprijinul revendicarilor lor, care se refereau mai ales la improprietarire.

 

Nu se stie cati tarani au pierit atunci. Se vorbeste de circa 1000 de rasculati morti si raniti si de alte cateva mii de arestati. Dar represiunile nu au speriat taranimea, care ajunge sa se puna la miscare o data la numai cativa ani. Urmatoarea mare faza de zguduiri sociale in mediul rural este in 1892-1893. In 1892 se ridica la lupta taranii impilati din Sud, din Dolj, Olt, Ilfov etc., dar si cei moldoveni din Bacau, pentru ca in toamna lui 1893 sa se puna in miscare mai mult taranii din Nord, la Grozesti (Falciu), Laza (Vaslui), Tudora (Botosani) dar si cei din Sud, la Prundeni (Valcea). Anul 1906 avea sa prevesteasca gigantica ridicare din anul urmator prin rascoale in judetul Dorohoi.

 

Poporul roman poate deci sa fie mandru de acest trecut, cu conditia sa-l cunoasca mult. Nu va trece chiar atat de mult pana la urmatorul val de ridicari sociale ale asupritilor de la orase si sate din care se poate naste, trebuie sa se nasca, o noua Revolutie Socialista!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s